vineri, 15 aprilie 2016

Achiziții proaspete


Am primit pachetul cu crini cățărători (se mai numesc gloriosa sau crinul de foc - deși... numele mi se pare că se potrivește la cel roșu... însă există și galben, eu am luat ambele culori). Desigur că acum de-abia aștept să-i pun în grădină!
Și, uite-așa, am mai tăiat ceva de pe lista cu plante pe care mi le doresc. :)
Tot la capitolul achiziții, dar mai mărunte, se înscriu două pliculețe cu semințe de dovleac. Anul trecut am avut o producție foarte proastă. Anul ăsta trebuie să mă documentez mai bine și, oricum, să le schimb locul în grădină. (La aceste două soiuri se mai adaugă și uchiki kuri, mai am câteva semințe de anul trecut.)


*

Nu știu cum se împacă orhideele cu pisicile, dar azi, după discuția cu Lili, mi-am luat inima în dinți și am zis să fac o încercare. În drum spre casă, am luat două orhidee (Phalaenopsis) - una albă, care mi-a plăcut mult (e integral înflorită, nu mai are nici un bobocel, totuși sper să mai țină ceva vreme) și una cu tentă mov (care are patru flori oarecum răzlețe, dar și o ramură laterală cu trei bobocei). Le-am pus la fereastră, în plin soare... (Deocamdată, pisicile o ignoră. După ce Ducesa m-a ajutat să le pun pe pervaz, și-a văzut de treaba ei.)







*

Actualizare 19 aprilie - colecția s-a îmbogățit









2 comentarii:

  1. Superbe orhideele, mai ales asa la fereastra, cu corolele translucide :) Sper sa nu le franga ducesele tale cu mustati.
    De planta asta stiam, dar n-am indraznit sa o cultiv. N-am vazut-o inca pe viu. De fapt m-am cam lasat de agatatoare, fiindca nu mergeau bine trandafirii plantati langa, le furau nutrientii din sol. Am ramas doar cu clematitele. Glicina e o exceptie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu încerc tot felul de chestii.
    Anul ăsta am pus și eu clematită. Crește frumos, a făcut și trei boboci.
    Acum o să văd ce e cu crinii cățărători. E destul de complicată treaba: înainte de îngheț trebuie scoși tuberculii, păstrați cum trebuie peste iarnă... (cam la fel ca daliile).
    La toamnă aș vrea fritillaria meleagris (am constatat că doar atunci se comercializează bulbii).
    Iar la un moment dat probabil că o să mă fixez la plantele cărora le merge cel mai bine la noi. Și o să mai răresc experimentele.

    Cât despre orhidee, o să le păzesc strașnic. :)

    RăspundețiȘtergere