luni, 15 decembrie 2014

Micșunele

Cândva, în grădina de-acasă, aveam micșunele.
În vară, cu nostalgia micșunelelor de altădată, am semănat în grădină câteva semințe. Au răsărit plăntuțe sănătoase, dar n-au făcut nici măcar o floricică.
Toamna târziu, frunzele lor erau tot verzi, dar eu mă-ntristam la gândul că vor degera când va da gerul, fără să fi avut și ele un bobocel, ceva. Așa că am luat câteva și le-am pus într-un ghiveci, în casă.
Și când colo... cele din ghiveci sunt cam rebegite și le cam cad frunzele, pe când cele din grădină, după ce a nins, a dat îngheț ș.a.m.d., sunt sănătoase și vesele.
Habar nu aveam că sunt așa rezistente!
Vor înflori în primăvară?  Aveți micșunele? Care este viața lor? :)

Micșunele în grădină, pe 15 decembrie


miercuri, 10 decembrie 2014

Grâu şi Gaultheria procumbens

Grâul pe care l-am semănat de Sfântul Andrei e verde şi frumos.
Şi îmbietor... pentru pisicanii. :)

Dă foarte bine lângă ghiveciul de Gaultheria procumbens - plăntuţă care, la primăvară, va ajunge în grădină. Încă nu ştiu mare lucru despre acest arbust pitic, dar sper din suflet să reuşesc să-l prind şi să-l înmulţesc. Bobiţele sale roşii sunt o minune şi de-abia aştept să văd "pe viu" cum sunt florile (deocamdată le-am văzut doar pe net). Mi-ar plăcea să ştiu mai multe - dacă aveţi experienţă cu el, vă rog să îmi povestiţi şi mie şi să mă sfătuiţi.


*
Am descoperit pe net un filmuleț despre Gaultheria procumbens (pe care, pe unele site-uri românești, am găsit-o cu denumirea de salcie himalayană - o plantă cu nenumărate proprietăți terapeutice):