joi, 13 februarie 2014

Dovlecel patison

Din grădină, direct la pozat... :)
I se mai spune şi dovlecel-floare, denumire sugerată de aspectul său.
Eu am semănat destul de târziu seminţele, dar au încolţit repede, iar plantele (3 la număr, căci doar 3 cuiburi am pus) au crescut rapid (s-au întins mult pe lungime) şi au rodit bogat. Am avut dovlecei până toamna târziu. (Doi i-am lăsat să îmbătrânească, pentru seminţe.)
Am observat că, spre deosebire de alţi dovlecei, patisonii trebuie neapărat culeşi când sunt mici (cam cât pumnul), ca să fie fragezi şi gustoşi. Altfel, cu cât îs mai mari, cu atât se întăresc la exterior, iar în interior seminţele sunt mari şi trebuie curăţate.

Nu sunt pretenţioşi - eu i-am semănat într-un colţişor de grădină rămas liber, unde pământul nu era cine ştie ce grozav.
De apă însă cam au nevoie.

I-am pus toată vara la ciorbe sau i-am gătit umpluţi cu carne (aceeaşi reţetă ca la ardei umpluţi, dar numai că arată mai spectaculos pe farfurie).

***

Desigur că şi anul ăsta o să pun câteva cuiburi, cam 5, mă gândeam...
Dacă vă doriţi seminţe de dovlecel patison (fără nici o plată), vă rog să-mi scrieţi pe e-mail.

Toamna târziu, de la doar doi dovlecei, am avut o mulţime de seminţe.
***

Ce nu am făcut până acum şi îmi propun să încerc: flori de dovlecel pane.
Chiar acum am văzut o reţetă interesantă (a lui Hugh Fearnley-Whittingstall, care mie îmi place nespus, face o grămadă de chestii faine, inclusiv grădinărit), cu umplutură de trei feluri, dar având un ingredient comun: brânza (de un fel sau altul). Cea mai interesantă îmi pare umplutura cu risotto şi felii de mozarela (şi frunze de busuioc).
Pentru aluat, se pun 4 linguri cu vârf de făină, 1 lingură cu vârf de mălai, o jumătate de linguriţă de praf de copt, o jumătate de linguriţă de sare, 200 ml de apă minerală rece.
Florile se umplu, vârfurile petalelor se răsucesc, ca să nu iasă umplutura. Se dau prin aluat, apoi se pun în ulei încins până se fac aurii.
Se servesc imediat, calde.
Se împodobesc cu flori de călţunaşi. :)

Stuffed courgette flowers
Sursa foto, aici.

8 comentarii:

  1. Ce de planuri! Îmi place. La mine, deşi zăpada s-a cam dus, primăvara nu soseşte încă...Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De câţiva ani încoace, nu chiar mulţi, fac planuri cu mare entuziasm. E-adevărat, în târg socoteala se mai schimbă... :)

      Nici aici nu s-a instalat chiar primăvara. Dar am primit un ghiveci cu trei zambile albe, aproape înflorite, şi e incredibil ce s-a schimbat atmosfera în casă. E minunat şi inconfundabil parfumul de zambile. Iar eu, invariabil, îl asociez cu primăvara. Aşa că, psihic vorbind, mă ajută foarte mult. :)

      Ștergere
  2. sunt minunati dar care poza participa la concurs?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, acum am înţeles. :)
    Nu ştiu de ce, am reţinut că un articol...
    Rămâne a doua poză din articol.
    Mulţam!

    RăspundețiȘtergere
  4. pune link pe poza si apoi comentariu la concurs pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fa o editare a textului la explicatia de la poza (de ex) si acolo scrie ca participi la concursul de pe blogul simonei (si dai insert link catre adresa concursului). sau daca iti e mai simplu pune un post nou cu poza si linkul catre concurs acolo.

      Ștergere
    2. Simona, mulţam pentru indicaţii şi răbdare. :)

      Ștergere